Top șapte uleiuri necunoscute pline de virtuți

Uleiul de măsline deţine cel mai adesea monopolul la noi în bucătărie. Nu ar trebui să fie însă aşa. Pentru a-ţi delecta papilele gustative şi pentru a beneficia de o mulţime de virtuţi mai ai o mulţime de varietăţi de uleiuri pe care poţi miza.

Uleiul de alune. Este o varietate de ulei foarte bogată în acizi graşi omega 9. Un ulei foarte apreciat pentru gustul şi fineţea sa care devine din ce în ce mai popular. Se poate folosi pentru a sublima gustul oricărui preparat.

Uleiul din germeni de grâu. Uleiul din germeni de grâu are o putere antioxidantă naturală şi contribuie la protejarea celulelor de stresul oxidativ datorită vitaminei E pe care o conţine. Iar acidul oleic vine să întărească acţiunea acestei vitamine. Acest ulei va veni cu un gust de cereale pentru salate, prăjituri sau tarte sărate.

Uleiul de susan. Uleiul de susan este foarte bogat în acizi graşi nesaturaţi, ideal deci pentru sănătatea cardiovasculară. Mai conţine fibre, proteine, vitamina E, lecitină, sesamină şi săruri minerale. Vine pentru felurile de mâncare cu o notă exotică şi se foloseşte mai ales în felurile de mâncare asiatice.

Uleiul de avocado. Un ulei bogat în mod natural în acizi graşi mono şi poli nesaturaţi deci care previne riscul de a suferi din cauza bolilor cardiovasculare şi care reduce nivelul de colesterol din sânge. Mai conţine vitamina E, proteine, este ideal pentru piele dar şi pentru tranzitul intestinal.

Uleiul de cânepă. Este cel mai bun aliat pentru sănătatea ta datorită bogăţiei şi echilibrului minunat între omega 3 şi 6. Seminţele de cânepă sunt surse de proteine, de minerale, de vitamine şi de fibre. În salate, sushi sau sashimi vine cu un gust ca de nucă.

Uleiul de camelină. Este un ulei apropiat de cel de in, foarte bogat în omega 3, în vitamine şi antioxidanţi. Este ideal pentru crudităţi.

Uleiul de in. Este cel mai bogat ulei în omega 3 şi în vitamine. Este perfect pentru vinegrete, sosuri, în carpaccio sau tartar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?