Știi cum poți prepara cele mai delicioase mese fără carne?

Într-un context în care se supraestimează nevoile noastre de proteine, consumul de carne poate să fie redus foarte uşor, fără să se reducă nivelul de energie, însă. Este de ajuns dacă regândeşti felul în care îţi compui meniurile şi dacă apelezi la noi ingrediente delicioase.

Iată câteva idei de mese delicioase şi foarte nutritive, fără carne.

O masă fără carne, bogată în proteine vegetale. Atunci când vrei să găteşti fără carne, trebuie să explorezi noi orizonturi culinare mizând pe compuşii esenţiali din bucătăria vegetarienilor. Adică cereale, leguminoase, dar şi seminţe sau oleaginoase foarte bogate în nutrienţi. Renunţă la paste şi la orezul alb şi mizează pe hrişcă, quinoa, mei, bulghur, orez brun, roşu sau basmati. Lintea, cu marea sa familie variată este şi ea un atu de preţ atunci când vine vorba despre nivelul de proteine. Să nu uităm de năut, de lupin sau de fasole, de degustat în cele mai delicioase salate, în galete sau tarte. Sunt delicioase amestecate cu ulei de măsline, cu un piure de migdale sau de susan, cu ierburi proaspete, condimente şi un strop de lămâie.

Regândeşte felurile de mâncare fără carne. Un fel de mâncare fără carne nu are cum să fie plictisitor dacă este gândit aşa cum trebuie şi dacă se folosesc cele mai bune ingrediente. Foloseşte miso sau parmezan, care conţin aceleaşi tipuri de proteine sau de aminoacizi ca şi carnea. Sau sosul de soia, lămâia confiată, mirodenii sau ierburi aromatice, dar şi gomasio, sarea de susan sau fulgii de drojdie inactivă care vin cu o mulţime de beneficii şi cu un gust savuros.

Şi trebuie să ştii ca lasagna este delicioasă cu tofu, cu ciuperci sau chiar cu cereale. Nu uita de cous-cous-ul cu legume sau de fripturile de seitan, care imită carnea. Şi exemplele încă mai pot continua atunci când vine vorba despre preparate fără carne. Poţi miza pe un falafel libanez, pe un dhal cu linte, pe năut cu nucă de cocos, pe bulghur cu ceapă şi iaurt grecesc şi aşa mai departe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?